Deshidratarea

Pierzi apă în fiecare zi când transpiri, când urinezi și chiar și atunci când respiri. Pierderea de apă se accelerează atunci când vremea este foarte caldă, când faci exerciții fizice sau când ai febră. Vărsăturile și diareea pot duce la eliminarea rapidă a lichidelor. Dacă nu înlocuiești apa pierdută, te poți deshidrata.

Care sunt manifestările deshidratării?

  • urinarea unor cantități mici de urină sau eliminarea de urină mai închisă la culoare;
  • uscăciunea gurii;
  • somnolență sau oboseală;
  • sete extremă;
  • durere de cap;
  • confuzie;
  • senzație de amețeală sau leșin;
  • lipsa lacrimilor unei persoane atunci când plânge;
  • uscăciunea mucoasei vaginale.

Nu aștepta să acționezi abia când observi semnele deshidratării. Deshidratarea poate fi dificil de recunoscut, mai ales atunci cand înaintezi în vârstă. Poți preveni deshidratarea prin consumul unor cantități suficiente de apă.